Yu Su – Yellow River Blue – un excelent debut imersiv, atmosferic și dansabil
Magnetic. Dacă s-ar putea verbaliza impresia pe care o lasă debutul artistei Yu Su prin “Yellow River Blue”, probabil că acest adjectiv ar putea traduce cel mai bine imaginile create de-a lungul celor 8 piese ce compun acest album. Dedicat Fluviului Galben (Huang He), compoziţia lui Yu Su indică o explorare autobiografică a propriei sale etnicități folclorice, recontextualizate ȋnsă prin muzica electronică. Astfel, fuziunea dintre World Music, Ethnotronica şi alte influenţe precum Vaporwave, Synthwave şi Post-Club dau acestui album o coloratură sonoră unică, motiv pentru care acest debut este şi atât de apreciat la momentul actual.
“Xiu”, prima piesă din album, indică, poate, cel mai clar intenţia acestuia. Fundalul etnic conturat prin corzile sitarului şi alte instrumente tradiţionale, este ȋmbogăţit de contribuția fresh a sintetizatoarelor ce amintesc de producțiile Vaporwave, conturând ȋn acest fel atmosfera retro-futuristă ce curge de-a lungul Yellow River Blue.
Nu ȋntâmplător, “Futuro”, următoarea piesă, ne ȋndepărtează de ritmurile upbeat precedente şi ne conduce către transa electronică şi downtempo susţinută de percuţia clară şi imersivă. Vorbind ȋn limbajul tradiţiei şi al prezentului, Yu Su, prin Futuro, luminează şi readuce ȋn lumea contemporană tradiţia. Din primul beat al celei de-a doua piese, atmosfera devine mai comprimată, mai ȋncărcată, marcând o lină tranziţie ȋnspre sonoritatea lichidă şi glitchwavey din “Touch Me Not”.
Mai departe, călătoria Yellow River Blue trece prin “Gleam” un moment ȋn care cel ce ascultă devine parte din codul ȋn care este scris acest “deconstructed club.” Sample-ul de voci din Gleam, suprapus peste ritmurile nostalgice tipic Vaporwave, transmit o ambianţă aerată şi iridescentă ȋntocmai precum particulele ce joacă imponderabile ȋn lumină.
Brusc, “Melaleuca”, ritmată şi energică, dislocă calmul de până acum printr-o percuţie upbeat şi străfulgerări synthwave. Abia acum se ajunge ȋn centrul albumului, ȋn acel punct al călătoriei ȋn care afli că ai rolul principal și că urmează să dai peste acel ceva luminos dar ascuns ce va izbucni într-un outburst de energie şi optimism. Ȋn ceea ce priveşte denumirea Melaleuca aceasta se referă la planta cu acelaşi nume cunoscută drept “tea-tree”, arborele legendar din care a căzut o frunză ȋn ceaşca cu apă fierbinte a Ȋmpăratul Shen Nong, născându-se astfel istoria ceaiului ȋn China.
Clasic şi, totuşi, hipercontemporan, Klein simulează perfect raportarea noastră la tradiţie: o trăim sincronic prin conştientizarea demersului istoric, dar, ȋn acelaşi timp, diacronic – o (re)trăim acum invocând-o şi dându-i forma secolului 21. Astfel, ecoul aproape holografic al vocilor, corzile, ciupite când şi când, creează o joacă intensă de texturi, armonii şi, implicit, senzaţii.
Prin Dusty, periplul ajunge pe final, percuţia domoală pregătindu-ne pentru ȋncheierea transei şi reintoarcerea ȋn simulacrul realităţii din care am pornit.
La final, „Melaleuca at Night” ne aminteşte de nostalgia keygen şi de procesorul ȋncins din eonul Windows 95’ iar astfel se ȋncheie delicat fantasma Fourth World Vaporwave ȋn care ne-am plimbat până acum.