Imagine

Kállos grafí – interviu cu Ovidiu Hrin, scrib si artist caligrafic

05/05/20221780 views0

Rapiditatea cu care întâmpinăm cuvântul scris ne face să uităm că literele, cu fiecare unduire a liniei lor, ne indică fragmente de sens. Frumuseţea literei şi a anluminurilor din manuscrisele ce o ȋnsoţeau reprezenta oglindirea spirituală a unor cuvinte ce descriau o lume aflată dincolo de cerneală. Fie că vorbim despre caligrafia japoneză numită Shodo sau procesiuni creştine precum Euharistia, cuvântul scris şi arta de a-l scrie însemna unul şi acelaşi lucru. Caligrafia este arta prin care ne lăsăm scriși şi, totodată, arta pe care prea des uităm că o cunoaștem. Litera este mesagerul semnificaţiilor pe care dorim să le ȋmpărtăşim, cu ajutorul căreia am împărtășit și acest interviu.

Ȋn momentul ȋn care ai descoperit caligrafia aveai deja o carieră de designer grafic. Ce te-a impulsionat să urmezi și acest nou drum?

Impulsul cel mai puternic în direcția aceasta l-a avut un set de scrisori ale străbunicului meu adresate soției sale Hermine Aumann (străbunica mea) – el fiind plecat pe oriunde îl mai purta soarta de inginer șef mecanic pe vapor – de obicei prin jurul lumii. De mic copil mă fascinau poveștile despre Richard Aumann (Riccardo – cum îi mai plăcea lui să se semneze). Aceste aventuri transmise prin viu grai de maică-mea l-au transformat pe străbunicul meu treptat într-un supererou, un om cu un set de valori aparte, un om care a dus pe umeri greutățile unei familii extinse în vremuri foarte dificile, al cărui caracter și viziune neclintită au devenit un model de bază pentru mine. Mai țin minte momentul în care am văzut pentru prima oară acele scrisori și mi-am dorit instant doar un singur lucru – să știu să scriu la fel de frumos și de ordonat ca și el. În timp mi-am mai spus că acea curățenie valorică descoperită în caracterul lui ieșea ca un fel de imprimatur prin ‚caracterele’ acelea scrise atât de frumos. Așa mi-am înrădăcinat treptat nevoia caligrafiei în mintea/sufletul meu – un murmur constant care revenea din când în când cu blândețe. Această dorință a dormitat în mine o vreme îndelungată – cam până în mijlocul anului 2009 când am început să mă apuc mai serios de caligrafie. Restul este cerneală. 😊

Există un punct comun ȋntre activitatea ta de designer grafic şi caligrafie? Cum ȋmbini aceste două aspecte ȋn ceea ce creezi?

Am avut dintotdeauna un interes și un respect aparte pentru literă, nu știu să îți spun din ce cauză. Totuși, în timpul experienței mele de designer, am încercat să hrănesc acest interes cât de bine am putut prin studiul cărților din ce în ce mai specializate. Această practică și această curiozitate m-au împins mai departe către litera scrisă de mână. Doar în felul acesta puteam să îmi răspund la multe dintre întrebările care se nășteau în cercetarea mea. Multe dintre caracteristicile de bază ale literelor cu care este scris chiar și acest interviu se datorează în cea mai mare parte caligrafiei și scrierii de mână. La începuturile ei litera a fost un semn distinct zgâriat pe o tăbliță de lut urmat, nu la mult timp, de pictarea semnelor cu ajutorul pensulei sau a calamei, după care ajungem foarte repede la cioplirea literelor în marmură sau în gresie. De aici până la un sistem de scriere complex și la formatări specific raportate la înălțimea paginii și spațiului interlinear nu este decât un pas de câteva sute de ani. Pot spune că interesul meu în designul grafic m-a ajutat să observ mai limpede caligrafia, iar caligrafia odată începută m-a ajutat foarte mult să îmi hrănesc buna măsură în tot ceea ce fac.

Cu ce ar trebui să înceapă cineva care dorește să devină caligraf?

Cu o singură linie.

De la scrierea pe tăblițe de lut până la scrierea cuvintelor ce alcătuiesc această frază, caligrafia a fost afectată de schimbările sociale şi culturale. Cum ai descrie existenţa acestei arte ȋn timpul digitalizat de acum?

Chiar și fontul cu care este scris acest interviu este o continuare firească a artei caligrafice, ea evoluează, se schimbă, se adaptează noilor nevoi. Cert este că oamenii vor mai citi – măcar pentru o vreme. Legat de experiența artei caligrafice cred că noi ca și specie avem nevoie să facem lucruri cu mâna la fel de mult pe cât avem nevoie de încrederea dobândită prin disciplina exercițiului constant. Trebuie să ne împingem să devenim măcar puțin mai buni decât eram ieri. Altfel, ce lăsăm în urmă?

“Carmina Burana” sau “Cartea din Kells” sunt câteva dintre cele mai frumoase manuscrise pe care istoria le-a păstrat. Anluminurile, arabescurile şi caligrafia acestora sunt şi azi la fel de pline de energie. În aceste titluri, desenul şi litera sunt aproape de nedespărţit, lucru ce s-a păstrat și în caligrafia modernă. Cum înțelegi tu legătura dintre desen şi caligrafie ȋn arta ta?

Caligrafia și desenul sunt amândouă rezultatele unei discipline/practici asumate pe termen lung. Nu se poate vorbi de Măiestrie în nicicare dintre cele două (de fapt în niciun alt caz) fără un minim de zeci de ani de practică în spate. Măiestria cărții din Kells de care amintești tu, cu toate că este rezultatul a mai multor maeștrii caligrafi și iluminiști, ea este rodul unei munci întinse pe zeci de ani. De exemplu pagina cea mai faimoasă din carte – cea care conține semnul ‘Chi Roh’ (monograma cristică) depășește orice conotație a cuvântului ‘frumos’. Această pagină reușește să reveleze Cuvântul sfânt fără a ți-l arăta; în felul acesta Cuvântul rămâne ascuns sub ochii cititorului, așadar, el rămâne Adevăr. Legenda spune despre călugărul care a desenat această pagină că ea este rezultatul unui proces de peste 20 de ani. Ȋn orice caz, ea rămâne o pagină care transcende “desenul”, depășește “caligrafia” și disipă “frumosul”, invită la meditație, iar acest lucru îl incurajez în practica de designer, de caligraf, de om.

Care este situaţia caligrafiei ȋn România şi cum răspunde publicul la ea?

Nu știu dacă se poate vorbi în mod deschis despre o “situație” a caligrafiei în România. La început când mi-am dorit să învăț am avut mari probleme în a-mi găsi un profesor de caligrafie (pe care nu l-am găsit). Acest gol a devenit un alt lucru care m-a împins să mă apuc serios de caligrafie. Așa, de prin 2012, după trei ani de exersat am început să mă agăț de orice oportunitate de a răspândi această artă dar mai ales de a încerca să impresionez și pe alții cu acest microb al scrierii frumoase. M-am bucurat mult să descopăr că această aventură mi-a deschis calea către o mână de oameni foarte pasionați și extrem de dornici în a stăpâni această artă. Totuși, caligrafia a fost scoasă în 2019 din școli. Adevărat că un asemenea tip de decizie la cel mai înalt nivel favorizează analfabetismul, dar o palmă mai dură ne luăm în momentul în care și formatul gândurilor noastre se va schimba și ne va reduce la nivel de primate orale care comunică în 147 de caractere și reducem emoțiile la reprezentarea prin glifele emoticoanelor.

Fără acel “spark” sau scânteie de autenticitate arta ar rămâne la nivel de copie. Unde trebuie să căutăm acel “nou” şi cum l-ai găsit tu ȋn caligrafie?

Găsim întotdeauna acel “nou” în unicul loc în care îl putem găsi – în cele “vechi”. Calea aceasta mi-a fost deschisă mult prin practica și disciplina caligrafiei – ea m-a învățat să-mi drămuiesc viața, să-mi aflu limitele, să mi le depășesc, să știu când să mă predau, să mă uit în interiorul meu și să văd cum starea în care mă aflu îmi schimbă ca într-o encefalogramă felul în care scriu, să mă cunosc mai bine. Cel mai important lucru este practica constantă combinată cu o dorință arzătoare spre a nu-ți permite să fii delăsător.