Nomata Minoru: Sublimul impersonalității
Așa cum luăm trecutul de-a gata, la fel de bine am putea lua și viitorul, imaginându-l pustiu și nelocuit. O ruină, fie cariatida unui templu sau un conac neoromânesc, declanșează în sinea noastră construirea unei povești în care respectiva ruină trăia simultan cu timpul ei, într-un “cândva” când templul găzduia pelerini, iar în conacul încălzit se servea cina la aceeași ora.
Există o fascinație a ruinelor, dovadă fiind studiile dedicate acestora, dar, dincolo de articole academice și obiectivitate, se află senzația de stranietate pe care o trezesc spațiile incomplete și absente. Un șantier ar fi un bun exemplu în acest sens deoarece, pe lângă zgomot și praf, el ne testează răbdarea cu care așteptăm ceva despre care știm că are să fie. Într-adevăr, șantierul este o parte a vieții urbane de care tindem să ne ferim dar pentru artistul Nomata Minoru acest lucru este exact pe dos. Minoru a copilărit în perioada de înflorire a orașului Tokyo, de unde și candoarea cu care acesta pictează peisaje arhitecturale surprinse în procesul de construcție.
Arta lui invită la contemplarea melancolică a șantierelor și a schelelor de metal ce ascund promisiunile urbanistice ale prezentului. Estetica industrială prezentată de Minoru se infiltrează în orice timp cultural, desfăcând în bucăți narațiunile legendare în care învăluim monumentele istorice. Putem să ne imaginăm macarale și rotopercutoare în mijlocul unui templu grecesc la fel de ușor precum le vedem în mijlocul orașelor de azi. De fapt, în sens temporal, pentru Minoru Grecia Antică este la fel de prezentă și reală precum cel mai nou bloc de micro-apartamente din Tokyo, iar ruinele viitorului, ne arată picturile lui, printre care și “Listen to the Tales”, sunt în fața noastră, așteptând ca privirea și imaginația să le ducă la final povestea.
Cu toate acestea, picturile nu transmit lecții moralizatoare despre decadență și nici nu poartă o nostalgie față de un trecut mai bun. Ruinele imaginate de Minoru celebrează absența și nefamiliarul spațiilor industriale ce nu pot fi avute și nici animate deoarece sunt lipsite de scop estetic sau utilitar.
În lucrările “Babel” și “Monuments for a Future Civilization” artistul exprimă vizual cum trecutul acestor ruine, legendar, mitic, -meta, aparține, de fapt, nimănui. În picturile lui Minoru nu există un subiect viu ci doar peisaje impersonale în care impresia de mișcare este dictată de eroziunea în timp a cimentului și a metalului.
Chit că citează construcțiile Greciei Antice sau neoclasicismul secolului 18, arta lui Minoru evocă acest nimeni pentru că îndrăznește să dizolve aura legendară pusă deasupra arhitecturilor trecutului, aducându-ne aminte că trecutul este doar imaginație și nimic mai mult.
Prin arta despre nimeni și nimic pe care Minoru o expune publicului de câteva decade, înțelegem cum Colosseumul a fost cândva un șantier la fel de lipsit de splendoare ca orice alt șantier modern. Peisajele arhitecturale sunt impersonale, adeseori neterminate, pentru a crea un sentiment estetic al nelocuibilului, fapt ce face ca orice privitor să se simtă inclus sau, bunăoară, la fel de exclus.
Nomata Minoru > Pagina Oficială