Synth à la 𝑵𝑰𝑱𝑰 🌈 – interviu Iris Danciu
Secțiunea de interviuri Pendul debutează la fel de dreamy-wavey precum “tribute to pyjamas” de NIJI, odă a relaxării alături de pisică ȋn timpul carantinei din 2020. De la pijamale până la ukulele, Iris Danciu ne-a cucerit prin naturaleţea, şarmul şi synthurile ei. Mai jos, ȋn acelaşi spirit upbeat, am pregătit un interviu ȋn care NIJI ne povesteşte despre noul proiect solo, câteva din filmele ei preferate şi sinceritate artistică.
🌈 Vaporwave, synthwave, pets şi pijamale. Povesteşte-ne despre video-ul NIJI “tribute to pyjamas”. Cum ți-a venit ideea şi ce rol a avut pisica?
În video am subliniat ideile principale ale vieții zilnice în contextul pandemiei, fără scenarii pompoase și întortocheate. Fiind un concept DIY atât muzical, cât și vizual, am filmat cu telefonul momentele care exprimă cel mai bine viața de acasă. Bineînțeles, n-am putut să o exclud pe Pieptuța, pisica mea, căci fiecare activitate de acasă o implică și pe ea. Am crescut înconjurată de animale și mi se pare că viața n-ar fi la fel fără ele, mai ales în prezent.
🌈 NIJI a debutat prin 80’s synth-aesthetics, dream-pop şi pure bliss. Vei merge şi către alte lumi muzicale sau te regăseşti aici momentan?
Pe parcursul vieții mele, autobuzul s-a oprit în mai multe stații, majoritatea din cartierul rock/metal. Am simțit mereu că există mult mai mult de atât, mai ales că în căști aveam mereu complet altceva decât ceea ce cântam pe scenă. Consider că un artist trebuie să creadă în ceea ce cântă, iar eu mă regăseam mereu în muzica cu influențe electronice sau dominată de sintetizatoare. Mi-am propus să fiu mai sinceră și să-mi dau singură o șansă de a face ce-mi place cu adevărat. Momentan nu mă voi distanța de această lume a sintetizatoarelor și a esteticii old-school, simt că e cea mai apropiată de sufletul meu. Autobuzul va staționa aici o vreme, dar să vedem cât timp.
🌈 De la Jinxy von D’ers, The Pinwheels şi acum NIJI, genurile abordate s-au tot schimbat. Ce te-a determinat să urmezi un proiect solo şi să produci ceva cu totul nou atât pentru tine, cât şi pentru public?
Este destul de dificil să lucrezi cu mai mulți oameni în cadrul unei trupe, fapt pentru care atât de multe proiecte se destramă după puțini ani. Simt că nu mi-am găsit locul într-un grup de oameni atât de diferiți, au existat tensiuni și neînțelegeri, așa că m-am distanțat de acest mediu neplăcut.
Am avut mereu idei destul de excentrice, voiam să încerc ceva nou și nu am avut șansa să fac asta în cadrul unei trupe. Mi-am luat soarta în propriile mâini și am învățat să fac muzică pentru mine, și nu pentru alții. N-am vrut neapărat să fiu solo, dar n-am găsit oamenii potriviți și am învățat să fiu cât de independentă posibil.
🌈 Deşi părea nesfârşit, 2020 s-a ȋncheiat până la urmă. Care sunt previziunile pentru NIJI Live?
Nu am niciun fel de previziune, căci momentan păstrez proiectul acesta exclusiv în mediul online. Sinceră să fiu, nu am un band sau o echipă în spate, ceea ce face totul mai greu sau chiar imposibil. Ținând cont de aceste resurse limitate, mă bucur de procesul creativ și de contentul pe care urmează să-l lansez strict online.
Mi-e dor să cânt pe scenă și să primesc toată energia din partea publicului, însă contextul proiectului NIJI nu îmi permite acest lucru. Pe scurt, “n-ai cu cine”. 😊
🐲
🌈 De la blues, hard rock, grunge şi dreaduri până ȋn pământ, Iris este cu siguranţa un artist eclectic, asumat şi onest. Ce ȋţi dă acest impuls de a fi mereu tu?
A fi sincer și autentic în prezent este cel mai important, într-o lume în care mulți se raportează la trenduri și la “capra vecinului”. Încerc să nu-mi pun piedici și repere, să nu urmez o anumită rețetă – de multe ori, când faci ceea ce simți nu e mereu ceea ce trebuie, ce se cere la momentul actual. Chiar dacă la un moment dat acest lucru mă îngrijora, acum pur și simplu nu-mi pasă. De când cu NIJI, am simțit cu adevărat ce înseamnă să fii liber și să creezi pe bunul tău plac. Cred că asta e cel mai important, să nu renunți la principiile tale și la cine ești doar ca să-i mulțumești pe alții. Până la urmă, fiecare are o viziune atât de diferită asupra muzicii. Altfel, simt că mă pot reprezenta doar prin ceea ce simt eu, nu ce-mi spun alții – “a spirit with a vision is a dream with a mission”, cum spunea și o piesă de la RUSH.
🙀
🌈 Potrivit descrierii de pe Instagram, The Knife Lady este “a vinyl junkie”. Care este un disc de care nu te-ai putea despărţi, the gem of your collection?
E greu de spus, căci sunt foarte atașată de colecția mea de viniluri. Aș scoate fiecare disc în parte și aș spune că acela îmi place la nebunie, că-i preferatul meu! Pe locul 1, în egală măsură, sunt: “Dreptul de a Visa” de la Progresiv TM, “The Pleasure Principle” de la Gary Numan, “Hemispheres” de la Rush și “Joe’s Garage” (acts I, II & III) de la Frank Zappa.
👻
🌈 Ȋn momentele de bliss sau pace şi armonie interioară ce muzică asculţi?
Massive Attack, Tricky, Mac DeMarco, Jacob Collier, Unknown Mortal Orchestra, Moloko, Jamiroquai, Gorillaz. Cea mai bună stare mi-o dau The Prodigy și Șuie Paparude, la ei apelez cel mai des. 😊
Când lucrez mai stau în căști cu Bauhaus, Siouxsie Sioux and the Banshees sau Depeche Mode. Pe scurt, un mare ghiveci din care Spotify-ul meu nu înțelege nimic!
🌈 Spune-mi despre un film care crezi că are o super coloană sonoră.
Un singur film nu se poate! Aici m-am activat și vin cu următoarele: “Rocky Horror Picture Show”, super catchy; “Tommy” (musicalul The Who) pentru poveste; “Singles” – grunge all the way; “The Crow”.
Voi adăuga aici și giallo-ul italian “Profondo rosso”, cu o coloană sonoră prog rock care m-a făcut să zic „mamă, ce nebunie” de prea multe ori.
🌝
🌈 Când ai știut că muzica este ceva ce vrei să faci cu adevărat?
De pe la 9-10 ani am simțit această atracție pentru muzică, în special pentru cea rock, și am zis gata, vreau să cânt în trupe când voi crește mare. Între timp, am prevăzut dificultatea de a-mi împlini visul de a deveni un rockstar și am stabilit un plan B, publicitatea. Între timp, planul B a devenit planul A, iar muzica nu mai joacă un rol major în ceea ce privește câștigul existenței mele. Avem o industrie foarte ciudată și dacă banii vin din zile de oraș, nunți și evenimente, mai bine îmi văd de treaba mea. Nu-mi surâde ideea de a străbate țara într-o mașină, pe drumurile riscante din România, sincer. Prefer să fac muzică în timpul liber și să am un job stabil.
foto Vladimir Gheorghiu
🌈 Ȋn ceea ce privește prezenţa scenică şi energia transmisă publicului, ce artist sau trupa te-a marcat?
Din perspectiva concertelor live, m-a suprins foarte plăcut Mac DeMarco și modul său atât de comic de a comunica cu publicul. La fel pot spune și despre Opeth sau Pearl Jam. Contează atât de mult momentele de pauză dintre piese, atunci mi se pare că muzica și-a făcut deja treaba, iar liniștea te obligă să fii vulnerabil și să vorbești cu oamenii, nu doar să le cânți. Iar când artistul vine și cu o glumiță sau o poveste interesantă, publicul pleacă de acolo cu o experiență completă, nu doar muzicală.
💚
🌈 Cu ce artiști sau trupe, vii sau altfel, ţi-ar plăcea mult să colaborezi?
Cu John Frusciante mi-ar plăcea mult să lucrez în cadrul proiectului său solo. Pe listă ar mai fi Dave Grohl, Trent Reznor, Frank Zappa, Mac DeMarco, Chris Cornell, Eddie Vedder sau Paul McCartney.
Ȋn final, o cităm aproximativ tot pe Niji: “Rollercoaster take me on!”
Mulţumim Niji!
Cu drag,
Cristina | Pendul